Conferința Europeană a Președinților 2015

epm 2015 jci moldova

În perioada 19 – 22 februarie, peste 30 de Președinți ai Organizațiilor Naționale JCI din Europa și-au dat întâlnire în orașul Novi Sad din Serbia la JCI European Presidents Meeting 2015 pentru a face schimb de experiență, cunoștințe și networking.

La această întâlnire a participat și Președintele JCI Moldova 2015 – Ion Plămădeală, împreună cu VicePreședinții JCI Moldova 2015 – Iaroslav Cojocaru și Stanislav Cobilețchi.

Întrucât JCI (Junior Chamber International) este o federație mondială a tinerilor lideri și antreprenori prezentă în peste 100 de țări, 2000 de comunități locale și cu mai mult de 200.000 de membri, principiul după care se conduce organizația este “Un an de leadership”. Prin intermediul acestui principiu JCI oferă oportunități de leadership la nivel local, național și internațional pentru cetățenii activi din întreaga lumea.

Anul acesta este un an important pentru că JCI celebrează 100 de ani de activități cu impact la nivel global. Președintele JCI Internațional 2015  – Ismail Haznedar (JCI Turcia) și-a propus trei obiective, care formează și sloganul JCI pentru acest an: Commit. Connect. Care.

În cadrul unei discuții dintre echipa JCI Moldova și Președintele JCI Internațional, Ion Plămădeală a remarcat faptul că echipa internaţională are o deschidere fără precedent şi este o sursă inspiraţională pentru organizaţiile naţionale. De asemenea Ismail Haznedar a contribuit la trasarea de noi obiective pentru JCI Moldova.

Menționăm că anual pe lângă Întâlnirea Președinților Europeni JCI, la nivel internațional se petrec mai multe evenimente care reunesc membri JCI din întreaga lume, precum: Conferința Europeană JCI, Congresul Mondial JCI, JCI Global Partnership Summit, etc.

Persoanele interesate în crearea grupurilor de inițiativă în localitatea în care activează pentru dezvoltarea unei Organizații Locale JCI sunt rugate să anunțe despre acest lucru printr-un mesaj la info@jci.md  sau prin a ne contacta la 069904693 (Ambrosie Ionela).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *