JCI MD: Eugen Doga – invitatul evenimentului “Oameni Celebri” (9 august 2013)

Pe data de 9 august 2013, JCI Moldova a organizat în incinta Muzeului Național de Arte Plastice primul eveniment cu genericul “Oameni Celebri”, invitatul serii fiind marele compozitor moldovean și Maestrul Emerit al Artei – Eugen Doga.

În cadrul evenimentului tinerii antreprenori – membrii JCI au avut deosebita onoare de a-l cunoaște pe maestrul Doga – autor a unui număr impunător de lucrări (balet, cvartete, muzică pentru piese de teatru, filme și nu numai) care a dus faima Republicii Moldova peste hotarele țării, și de a afla mai multe despre viața și creația acestuia, iar la finalul evenimentului de a audia renumitele piese ale maestrului pe care le-a interpretat la pian.

Maestrul Eugen Doga a remarcat că indiferent de domeniul în care activăm, activitatea trebuie să ne aducă plăcere și să fim mereu îndrăgostiți de ceea ce facem.

Evenimentele marca JCI Moldova – “Oameni Celebri” își propun să contribuie la dezvoltarea culturii personale a membrilor JCI, oferind posibilitatea de a interacționa cu persoanele emerite ale Republicii Moldova care prin creațiile lor au îmbogățit patrimoniul cultural național.

Eugen Doga_Oameni Celebri (32)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *